În conformitate cu
Regulamentului de funcţionare a catedrelor şi Regulamentul serviciului interior
al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, la 24 decembrie 2016 absolvenţii Catedrei
militare a Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă", au depus
Jurămîntul militar, în cadrul unei ceremonii oficiale. Ceremonia s-a desfăşurat
în sala de festivităţi a UPS "Ion Creangă". La
ceremonia au participat reprezentanţi ai conducerii UPS, veterani de război,
părinţi, rude, prieteni ai studenţilor.
sâmbătă, 24 decembrie 2016
miercuri, 14 decembrie 2016
Studenţii catedrei militare UPS "Ion Creangă"au susţinut examenul la Instrucţia focului
La 14 decembrie 2016, studenţii catedrei militare au susţinut examenulul la disciplina Instrucţia focului. Şeful catedrei militare domnul general de brigadă (r) Vasile Grosu le-a dorit mult succes la susţinerea examenului, invocând importanţa acestei discipline militare. Chiar dacă întrebările din bilete au fost dificile majoritatea studenţilor au demonstrat cunoştinţe bune. Lectorul acestei discipline domnul colonel (r) Chiril Levinţa a verificat răspunsurile şi a apreciat obiectiv pe fiecare student după cunoştinţele sale.
miercuri, 30 noiembrie 2016
Studenţii catedrei militare în vizită la Centrul de cultură şi istorie militară
În conformitate cu "Programul de pregătire a
militarilor în rezervă la catedrele militare" şi în scopul educaţiei
militar-patriotice, la 30 noiembrie curent, studenţii catedrei UPS "Ion
Creangă" au vizitat Muzeul Armatei din cadrul Centrului de
Cultură şi Istorie Militară.

Studenţii s-au familiarizat cu istoria militară a poporului şi a Armatei
Naţionale din cele mai vechi timpuri.
marți, 8 noiembrie 2016
Şedinţe practice cu studenţii catedrei militare în Brigada 2 infanterie moto
În conformitate cu "Programul
de pregătire a militarilor în rezervă la catedrele militare" şi în scopul
educaţiei militar-patriotice, la 9 noiembrie curent, cu
studenţii catedrei UPS "Ion Creangă" s-au desfăşurat şedinţe
practice la Regulamentele generale,
Studenţii s-au familiarizat cu modalitatea alimentării militarilor şi ducerea serviciului în cantină. Studenţii au aflat modalitatea executării serviciului în cantină, activităţile personalului de serviciu, modalitatea distribuirii hranei şi normele stabilite.
luni, 31 octombrie 2016
joi, 27 octombrie 2016
Exerciţii practice la Baza de Instruire Bulboaca
În conformitate cu "Programul de pregătire a militarilor în
rezervă la catedrele militare", la 27 octombrie curent, studenţii catedrei
militare a Universitatea Pedagogică de
Stat "Ion Creangă" au
participat la şedinţe practice la Baza de Instruire Bulboaca .
Cu studenţii s-au desfăşurat şedinţe practice la disciplinele Tactica generală,
Pregătirea geniu, Topografia militară, Pregătirea medico-militară, Instrucţia
focului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

